MODĂ
Balenciaga numește Pierpaolo Piccioli
Numirea lui Pierpaolo Piccioli la Balenciaga este un moment de urmărit
De Teneshia Carr, Redactor-șef
n o industrie care circulă prin directori de creație, cum ar fi tendințele sezoniere, oprirea modei în cursul ei necesită ceva rar și rezonant. Numirea lui Pierpaolo Piccioli ca noul director artistic al Balenciaga face exact asta.
Acest nu este doar despre moștenire sau estetică. Este vorba despre oportunitatea pentru Balenciaga și pot fi pentru ca moda însăși să se recalibreze.
Piccioli este, în primul rând, un umanist. Mandatul său la Valentino a redefinit romantismul modern, întemeindu-l nu în fragilitate, ci în forță, în identitate, în umanitate. Când a trimis modele negre pe podium în plin afro couture, când a distribuit oameni adevărați în campanii publicitare care se simțeau ca niște instalații de artă, iar când îndrăznea să celebreze moliciunea ca putere, el nu se plăcea. He was building a new language. And fashion, for once, listened.
Acum, he steps into a house that has long thrived on provocation. Demna's Balenciaga was confrontational, self-aware, and intentionally destabilizing. In its most compelling moments, it acted like a mirror, forcing the industry to look at its own excesses, its obsessions with irony and digital distortion. But that mirror eventually became a maze. In the wake of controversy and confusion, Balenciaga found itself in need of not just a new voice, but a new vocabulary.
Enter Piccioli. Not a reactionary, but a reinterpreter. A designer who believes that fashion has soul.
The question on everyone's mind is: can a designer known for velvet poetry and radical elegance thrive inside a brand built on dystopia and edge? I think cel better question is: ce se întâmplă când empatia radicală se întâlnește cu arhitectura radicală?
Balenciaga a fost întotdeauna despre structură, volumele lui Cristóbal, futurismul lui Nicolas Ghesquière, Demna's tensiune conceptuală. Piccioli are și structură, dar a lui vine cu suflare. Cu emoție. Cu un punct de vedere care nu cere ca publicul să fie șocat, dar văzută.
Eu cred asta este ceea ce are nevoie acum moda: nu un alt spectacol, ci o socoteală cu frumusețea, nu o altă cascadorie digitală, ci o întoarcere la meșteșug, şi pot fi, cel mai critic, o revenire la sens.
De ani de zile, moda a fost obsedată de "devin virale." Piccioli face haine care merg adânc.
Fiind cineva care și-a petrecut ultimul deceniu spunând poveștile, moda omite adesea designerii de culoare, reclame queer, mișcări care încep în margini, Sunt interesat de ce ar putea semnala acest moment. Dacă Piccioli își aduce ochiul incluziv, disciplină poetică, și spirit de colaborare pentru Balenciaga, putem vedea o schimbare în ceea ce arată puterea pe pistă. O înmuiere a spectacolului. O reîncadrare a statutului. O extindere a cui vorbește luxul.
Pentru că ceea ce reprezintă Pierpaolo nu este nostalgie, e posibilitate.
Balenciaga nu are nevoie de reinventare. Are nevoie de reconectare.
Dacă Piccioli poate crea o muncă care ne conectează la har, precizie, și frumusețe cu scop, atunci această eră viitoare a Balenciaga poate să nu fie cea mai tare, dar poate fi cel mai important.
Și dacă moda este, dupa cum cred, o reflectare a cine suntem și cine sperăm să devenim, atunci acum este momentul potrivit ca Pierpaolo Piccioli să facă un pas înainte.
Nu avem nevoie doar de haine noi. Avem nevoie de context nou. Avem nevoie de curaj nou. Avem nevoie de modă care să simtă din nou.
